Proză anului 2021-2022

Popescu, Alexandru. Montana  / Alexandru Popescu.- Chișinău: ARC, 2022. – 228 p.                                            

Ce este „Montana„? Roman despre drama războiului de pe Nistru, scris de Alexandru Popescu. Șapte luni de scris și aproape un an de contemplare, insomnii și frământări.

Subiectul volumului captivează prin două planuri tematice: un tânăr moldovean care își construiește carieră la un post TV britanic și, prin recurs la memorie, reconstituie războiul de pe Nistru, care i-a marcat copilăria. Departe de casă, Alexandru a început să-și facă notițe de jurnal despre evenimentele din viață, care l-au marcat în prezent și trecut. „Am încercat să-mi amintesc de lucruri din trecut, din copilărie și de ce în prezent am vise, un soi de coșmaruri, fiindcă am fost martorul războiului din 1992. La Bender eram, când s-a dat bătălia pentru Tighina. Deși eram un copil de 5 ani, au rămas acolo niște imagini despre război”, menționează autorul prozei, Alexandru Popescu.

 „Impresionează tematica pe care o abordează, în primul rând, conflictul politic în care acest copil, Adolescentul,. Este nevoit să crească căutarea și recuperarea identității sale prin amintirile pe care le-a trăit acolo, în regiunea transnistreană, în ghetoul acela”, a declarat criticul literar Nadejda Ivanov.   

 ***

„Unul dintre cele mai bune debuturi care s-au întâmplat aici, în ultimii 10 ani. Un roman plin de dramatism, despre un personaj dezrădăcinat, care oscilează între două locuri: Bender și Londra”, menționează scriitorul Iulian Ciocan.     

 „Avem prin Montana poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria. În acest retard mezozoic, timpul a înghețat, conservând în glaciațiunea sa politico-socială realitățile sovietice de care noi am și început să uităm. Miezul narațiunii reface epic războiul din Transnistria, văzut cu ochii unui copil și sedimentat apoi în psihicul zdruncinat al adultului. Sângerosul conflict e derulat prin mai multe episoade sinistre succedate cinematografic. Autorul își conduce cu mână forte personajele, toate credibile ca profiluri umane și ca entități ficționale. Detaliile cu revers simbolic – ceasul „Montana”, gutuile, cărțile tipărite cu caractere latine ș.a. – adaugă artisticitate prozei și mărturisesc în favoarea unui prozator pe deplin format, absolvit de ezitările noviciatului. Proza are antren, jocurile suspansului captivează și – mărturisesc eu, cititorul! – și că e unul dintre puținele noastre romane pe care nu vrei să le lași din mână.” Eugen Lungu

Căpăţînă, Olga. Vreau acasă / Olga Căpățână. – Chișinău : ARC, 2021.- 253 p.

Așa cum ne-a obișnuit, Olga Căpățână, în noua sa scriere Vreau acasă, investighează sufletul uman în căutarea unui rost pe pământ, în căutarea fericirii. Protagonistele romanului, după mai multe lovituri ale sorții, realizează că „liniștea sufletească și dragostea vin adesea în al doilea anotimp al vieții”, că fiecare are „anotimpul său”. Iar fericirea este alături, acasă, având chipul omului drag.

„Acum a venit. La ce bun? Ele nu aveau nevoie de el. Dar ce era de făcut cu el? Au fost nevoite să-l primească. Tatăl lor ba lucra, ba renunța la muncă. Nimic nu-i convenea, considerând că totul era mai prejos de demnitatea sa. Ba pleca să stea la o coafeză, ba se certau la cuțite și ea îi dădea papucii. Ce mai vorbă, o rușine, nu tată! Dar cum rămâne cu „onoarea și conștiința epocii noastre”,cum era numit Partidul Comunist? În niciun fel, fiindcă nu numai că i s-a dat foaie de drum de la serviciu, dar și din partid a fost dat afară cu surle și trâmbițe. Într-o zi, Ilie a dispărut. A fost găsit întâmplător într-o companie de bețivi, unde își bea ultimii bani, câștigați din vânzarea lucrurilor din fosta viață îndestulată. Nu mai recunoștea pe nimeni. Foștii lui colegi, la rugămintea Verei, au ajutat-o să-l interneze într-un spital bun, dar în zadar. Venea acasă, scotea lucrurile din apartament și le dădea pe votcă. Peste puțin timp a murit. După decesul tatălui, Nadejda urma să fie plasată într-un orfelinat…”

Corobca, Liliana. Un an în Paradis / Liliana Corobca. – Chișinău : ARC, 2021. – 199 p.                                                                            

Un an în Paradis este un petrecut în infernul vânzării de carne vie, unde totul se tranzacționează, mai puțin amintirea unei lumi pierdute la târgurile de sclavi ale lumii in care trăim. O carte in care femeile au un singur rost: sa producă plăcere. O poveste dintr-o lume violenta, mai degrabă imaginată decât trăita. 

După ce află că nu a reușit la facultate, tânără Sonia îl întâlnește pe Pavel, care-i promite să o ajute. Cu gândul unei slujbe bune în Cehia, fata se trezește fără acte într-un bar/bordel care se numește „Paradis”, unde petrece un an. Cum se vede traficul de ființe umane din perspectiva unei fete naive, încrezătoare, cum reușește ea să reziste, cum evoluează, cum se maturizează aflăm din paginile acestei cărți. Refuzând să creadă că lumea poate fi atât de crudă, Sonia și colegele ei se refugiază in poveștile de acasă și spera că vor scăpa cât mai repede din înfiorătorul Paradis.   

„Nu este un roman autobiografic. Am construit o poveste. Am crezut că va merge foarte repede, dar n-a fost așa, mi-a luat doi ani. Are extreme, duritate, cruzime versus tandrețe si afecțiune.“ Liliana Corobca 

„Pavel se apropie, se așază lângă ea și fumează. E tânără, nu mai mult de 17 ani. Frumușică, cu tot cu nasul ei roșu și ochii în lacrimi. Pavel o privește în tăcere (încă nu i-a venit nici o idee). Fata nu l-a remarcat. Își vede de plânsul ei. Ce să-i spună… Hai să încerce. – Sute de tineri își plâng de milă c-au făcut o facultate, că și-au tocit coatele cinci ani de zile, iar după asta n-au unde se angaja, n-au serviciu, n-au salariu. Degeaba înveți în ziua de azi…” Liliana Corobca, Un an în paradis 

Fruntaşu, Iulian. Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept / Iulian Fruntașu.- Chișinău : ARC, 2022.- 252 p.             

Iulian Fruntașu, fost Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, doctor în științe politice, a lansat o nouă carte. Aceasta se intitulează „Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept” și este de ficțiune, fiind constituită de 18 povestiri, și este recomandată celor care au vârsta 18+, informează TRIBUNA.  

Chiar la începutul lucrării, autorul menționează că „asemănările personajelor cu persoanele reale sunt întâmplătoare și rămân pe conștiința indivizilor cu imaginație bogată”.

„Am scris undeva că Iulian Fruntașu părea pregătit de o autentică reinventare. Iată că autorul pășește, într-adevăr, dincolo de granițele care i-au consolidat deja poziția – ermetismul anarhist, imagismul bizantin, fantasmagoria savantă, alegorismul sentimental sau, pe scurt, eclectismul său clasicizant – reconvertind toate aceste calități lirice înspre mecanismele și dinamica prozei scurte. Prin îndrăznețe deteritorializări etice, geopolitice și estetice caută aceste povestiri să retraseze limitele decenței umane. Însă nu brutalismul  discursivizării narative ar trebui să le acapareze cititorilor atenția, ci, dimpotrivă, subtilitatea ideologică cu care autorul critică, în fapt, atitudinile vociferate. Miza e una cu intenții teroriste, fiindcă Iulian Fruntașu știe că mai important și mai eficient e să alterezi felul în care gândești și mai puțin ceea ce gândești. Și nu ai cum să produci această schimbare decât din interior printr-un soi de caricaturizare transparentă a heteroglosiei. Absurdul și ridicolul ies la iveală, iar mizeria și bâlciul condiției umane îți vor vorbi în mod necondiționat.” – Alex Ciorogar, revista Echinox.

Găsiți cărțile în librării și filialele Bibliotecii „B. P. Hasdeu.