∼115 ani de la publicare∼
Ion Agârbiceanu este scriitorul care, alături de Sadoveanu, a oferit cu generiozitate-timp de peste jumătate de secol- o bogată şi substanţială literatură mai multor generaţii de cititori. Peste întreaga operă a lui Agârbiceanu se ridică…două din povestirile sale: Luminiţa şi Fefeleaga. Există însă numeroase aspecte în povestirile lui Agârbiceanu care arată că el ştie să utilizeze cuvântul în vederea obţinerii unor efecte artistice. Povestitor prin excelenţă, Agârbiceanu e un maestru al genului scurt, fiind un mare poet al vieţilor umile, al durerilor înăbuşite, al unei lumi cea trăit în bună măsură într-un fel de împărăţie al întunericului, ca să folosim expresia lui Dobroliubov. Multe volume de nuvele şi schiţe ale scriitorului Ion Agârbiceanu sunt consacrate în temei vieţii satului, cu ţărani apăsaţi şi obijduiţi până la sânge de neomenoasele orânduieli capitaliste.
Scriitor inegal şi monoton, Agârbiceanu rămâne totuşi un pictor original, fie şi miniaturist, al lumii transilvaniene, al Fefeleagăi şi al hocmanilor din minele de aur din Ţara Moţilor, un povestitor remarcabil când aşterne peste realitate o lume de fantasme şi de închipuiri.
Agârbiceanu, Ion. Fefeleaga/ Ion Agârbiceanu. Chişinău : Litera, 1997. – 368 p.
Nuvela lui Ion Agârbiceanu – Fefeleaga, publicată în 1906, pornește, într-adevăr, de la o femeie reală, care a trăit printre buciumani, la poalele Detunatei. Fefeleaga lui Agârbiceanu era o femeie simplă. Singurul ei ajutor era calul ei, Bator. Cu el trudea din zi până-n seară. În fiecare dimineață, Maria, poreclită Fefeleaga pornește cu Bator să încarce coșărcile cu pietre din care oamenii scot aur, fiind plătită cu 10 cruceri de povară. Pe vremea când trăia soțul său Dinu, o ducea mai bine căci muncea și acesta. Lucra la baie, unde sfredelea stânca. Aveau împreună cinci copii, însă toți erau bolnăvicioși, ceea ce-l nemulțumea pe Dinu.
A muncit astfel din greu pînă şi-a îngropat bărbatul şi 3 copii, rând pe rând; nemaiavând apoi pentru cine munci. Mai avea o supărare Feleleaga. Bogătanii cărora le vindea pietrele, întârziau să plătească știind-o fără aujor și sperau să uite. Astfel, duminica umbla prin sat să-și strângă plățile și nu mai ajungea pe la biserică. Timpul trecuse, iar Fefeleaga a rămas cu un singur copil, fetița Păunița. Când și aceasta a murit, se vede nevoită să-l vândă pe Bator pentru a avea bani de înmormântare. L-a dus pe Bator la târg și cu lacrimi în ochi s-a despărțit de el. De la moartea bărbatului părea că se înțelege cu acesta ca și cum l-a înlocuit. Însă, ori de câte ori se uitat la el își amintea de șirul lung de morți… Cu banii primiţi, s-a întors în sat să împodobească sicriul cele-i din urmă copile moarte. Prin duioşie, prin fineţe observaţiei, prin intuiţie psihologică, schiţa este strajelă înaintate a literaturii lui Agârbiceanu.
Atenția autorului se îndreaptă asupra puterii acestei femei de a purta cu demnitate poverile unei existențe inumane, de a înfrunta fără vaiet durerile și nedreptatea. Lectura nuvelei înalță sufletul cititorului, făcându-l să admire nesfărșita minune care este omul.
Fefeleaga este un personaj și, totodată, un om de excepție. Ea reprezintă, cu umila ei poveste, zona munților Apuseni, mai exact zona Valea Șesei. Locul de unde provine Fefeleaga are un trecut și totodată un prezent valoros.
Sursa: https://colectionaradecarti.ro/2020/06/05/fefeleaga-rezumat-nuvela-de-ioan-agarbiceanu/
Biblioteca „Alexandru Donici” 